joi, 27 octombrie 2016

” De ce oamenii buni fac lucruri rele? ” - Debbie Ford




Imi place tare si minunata Debbie Ford. Si cartile ei.

----------//----------

" Umbra noastră se naşte când suntem foarte mici, înainte ca gândirea logică să se 
dezvolte astfel încât să putem filtra mesajele pe care le primim de la părinţii noştri, 
cei care au grijă de noi şi la cei din jur. Chiar dacă avem cei mai buni părinţi, inevitabil
 ne vom ruşina pentru că am arătat anumite “defecte” şi am primit mesajul că ceva 
legat de noi nu este OK. Că ceva este în neregulă cu noi, sau că suntem răi: “De ce ai 
mâncat toate astea înainte de cină?” (ne spunea mama adesea).

Aceste mesaje se fixează în subconştientul nostru, precum un virus în computer, 
alterând percepţia noastră despre sine şi ranind simţul valorii personale. 
Când suprimam aceste “defecte”, trăim în negare referitor la cine suntem cu 
adevărat. Desigur, asta depinde de mediul în care trăim. Dacă ai crescut într-o 
familie de muncitori, şi spui că vrei să cânţi la pian sau să devii artist, aceste 
calităţi artistice nu vor fi bine primite şi e posibil să trebuiască să le suprimi. 
Pe de altă parte, dacă creşti într-o familie de artişti sau intelectuali şi spui că 
vrei să munceşti în construcţii, sau să fii atlet, dorinţa ta ar putea fi percepută 
ca fiind negativă.

Încercăm din toată puterea să pretindem că nu suntem ceea ce urâm. De fapt, a 
dovedi asta este o sarcină foarte importantă pentru ego-ul rănit, o sarcină despre 
care ego-ul crede că este vitală existenţei lui. Ego-ul rănit trebuie să ascundă tot 
ceea ce considerăm că este inacceptabil în legătură cu noi înşine. 

Pentru a îndeplini această sarcină, construieşte o mască pentru a dovedi celorlalţi 
că nu suntem atât de deficienţi, inferiori, lipsiţi de valoare şi de răi pe cât ne temem 
că suntem. Nimeni nu vrea să admită că are nesiguranţele sale personale.

Pentru a le ascunde, creăm o “persona”, încă de la o vârstă foarte fragedă şi începem 
să ne împachetăm într-un nou pachet care considerăm că o să ne aducă dragostea, 
atenţia şi acceptarea după care tânjim. Creăm “personaje” pentru a putea să avem 
sentimentul de apartenenţă. Mulţi dintre noi au o viaţă publică şi o viaţă secretă.

Muncim din greu pentru a ne simţi bine cu noi înşine, şi o clipă mai târziu facem ceva 
care să ne saboteze aceste sentimente bune. Purtăm măşti despre care credem că ne 
pot duce acolo unde dorim. 
Iar aceste măşti poarta multe forme: agresorul, certăreţul, carismaticul, 
inteligentul, glumeţul, competitorul, seducătoarea, doamnă de fier, personajul 
”cool”.
Tu ce mască porţi?

<...>

Prin această carte, scopul meu este să vă fac să înțelegeți că cea mai adancă 
suferință apare ca urmare a separării inițiale dintre natura voastra superioară 
si sinele omenesc. 
Intenția mea este să vă sprijin cu dragoste că să descoperiți minciunile si 
distorsionările, vina și rușinea care vă transformă fără să știți in cel mai mare 
dușman al nostru. 

Pacea este scopul suprem al vieții. Omul care poartă înlăuntrul său pacea are totul. 
Cel care este dezbinat de razboiul interior nu are nimic. 

<...>


Debbie Ford: 
"De ce oamenii buni fac lucruri rele?




Sigur si filmul documentar este minunat:
http://emateodora.blogspot.ro/2016/07/efectul-umbrei.html




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu