LA CE BUN TOATE ASTEA?
Un prieten de-al soţului meu a făcut infarct şi a murit. La 34 de ani. N-avea părinţi, soţie sau copil, reuşise să îşi facă un business al lui şi o casă frumoasă. A simţit la birou ceva ca o răceală, s-a dus acasă să îşi facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul, s-a întins în pat şi nu s-a mai trezit.
Şi întâmplarea asta mă face iar să mă înfurii şi să mă întreb violent: la ce bun toate astea? Poate sunt egoismul şi spaima cele care mă întreabă asta, gândindu-mă că avea aceeaşi vârstă ca mine … Oamenii ştiu să personalizeze orice eveniment, oricât de universal şi implacabil, de parcă doar lor le-ar fi soartă sau frică.
Ce mă înfurie din toată treaba asta este inconştienţa cu care ne trăim viaţă. Şi nu, n-am chef de ipoteze: avea cazuri de afecţiuni cardio în familie, se certase cu iubita, a clacat sub presiune, astea sunt nişte chestiuni secundare. Totul vine de la cum ne trăim viaţa. De la priorităţile pe care ni le setăm total aiurea. De la tâmpenia din capul nostru care ne face să credem că vom mai avea încă o viaţă după pohta inimii, în care să ne dedicăm tuturor acelor lucruri pe care nu le-am făcut “bine” în viaţa de acum. Inepţii, baliverne, imaturităţi, amăgiri grosolane !!! Ne trezim bezmetici, plecăm la serviciu ca să câştigăm bani, faimă, capital de imagine, trei ouă, invidia pițipoancelor de la Trezo, o maşină şmecheră, un card de credit pe care îl au doar unii.
Ne masacrăm timpul liber cu spălat, călcat, gătit, într-o obsesie permanentă de a păstra planurile vieţii într-un echilibru de toată jena. Ne recompensăm faţă de copii cu câte o jucărie sau ne mai smulgem în câte o după-amiază de la birou şi îi ducem pe juniori într-un parc ca să nu uite că îi suntem părinţi. Ne mascăm cearcănele datorate ratelor depăşite la bănci sau chiriilor pe care nu avem cu ce le plăti. Zâmbim frumos şi tâmp către cei din jur, totul într-o încercare penibilă de a crede că armonia poate fi păstrată prin eterne falsuri: de identitate, de spirit, de principii. Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus, acceptând prin primirea lui să rămânem sclavii statului peste program şi al dependenţei mentale de un job. Butonăm ca nebunii smart phone-urile şi căutăm ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munţi de minuni şi prietenii worldwide.
Mai departe aici: http://www.catchy.ro/la-ce-bun-toate-astea/57365
Un prieten de-al soţului meu a făcut infarct şi a murit. La 34 de ani. N-avea părinţi, soţie sau copil, reuşise să îşi facă un business al lui şi o casă frumoasă. A simţit la birou ceva ca o răceală, s-a dus acasă să îşi facă un ceai cu lămâie. A deschis laptopul, s-a întins în pat şi nu s-a mai trezit.
Şi întâmplarea asta mă face iar să mă înfurii şi să mă întreb violent: la ce bun toate astea? Poate sunt egoismul şi spaima cele care mă întreabă asta, gândindu-mă că avea aceeaşi vârstă ca mine … Oamenii ştiu să personalizeze orice eveniment, oricât de universal şi implacabil, de parcă doar lor le-ar fi soartă sau frică.
Ce mă înfurie din toată treaba asta este inconştienţa cu care ne trăim viaţă. Şi nu, n-am chef de ipoteze: avea cazuri de afecţiuni cardio în familie, se certase cu iubita, a clacat sub presiune, astea sunt nişte chestiuni secundare. Totul vine de la cum ne trăim viaţa. De la priorităţile pe care ni le setăm total aiurea. De la tâmpenia din capul nostru care ne face să credem că vom mai avea încă o viaţă după pohta inimii, în care să ne dedicăm tuturor acelor lucruri pe care nu le-am făcut “bine” în viaţa de acum. Inepţii, baliverne, imaturităţi, amăgiri grosolane !!! Ne trezim bezmetici, plecăm la serviciu ca să câştigăm bani, faimă, capital de imagine, trei ouă, invidia pițipoancelor de la Trezo, o maşină şmecheră, un card de credit pe care îl au doar unii.
Ne masacrăm timpul liber cu spălat, călcat, gătit, într-o obsesie permanentă de a păstra planurile vieţii într-un echilibru de toată jena. Ne recompensăm faţă de copii cu câte o jucărie sau ne mai smulgem în câte o după-amiază de la birou şi îi ducem pe juniori într-un parc ca să nu uite că îi suntem părinţi. Ne mascăm cearcănele datorate ratelor depăşite la bănci sau chiriilor pe care nu avem cu ce le plăti. Zâmbim frumos şi tâmp către cei din jur, totul într-o încercare penibilă de a crede că armonia poate fi păstrată prin eterne falsuri: de identitate, de spirit, de principii. Ne bucurăm ca proștii de orice mărire de salariu sau bonus, acceptând prin primirea lui să rămânem sclavii statului peste program şi al dependenţei mentale de un job. Butonăm ca nebunii smart phone-urile şi căutăm ce nu vom găsi niciodată în plasticul ăla inert care ne promite munţi de minuni şi prietenii worldwide.
Mai departe aici: http://www.catchy.ro/la-ce-bun-toate-astea/57365
Mai departe aici: http://www.catchy.ro/la-ce-bun-toate-astea/57365
Am si eu un comentariu exact pe tema aceasta in noua serie de emisiuni despre EPISODUL 1 DEZBINAREA ROMANEASCA https://youtu.be/lrHhMhNFaWA si despre starea de naspa si altele EPISODUL 2 https://www.youtube.com/watch?v=4WDG509-8ho
RăspundețiȘtergere„Ce lipseşte din viaţa dumneavoastră? Aţi uitat ceva anume? Sunteţi prea mult înrobiţi agitaţiei de zi cu zi încât nu mai ştiţi ce căutaţi? Sunteţi prea ocupaţi în relaţii lumeşti efemere? Rutina lucrurilor de doi bani vă menţin în permanenţă ocupaţi? Sunteţi atât de stresaţi încât nici nu aţi observat faptul că viaţa dumneavoastră nu mai are frumuseţe, poezie şi iubire? Sau poate sunteţi captivi în cuşca strâmtă a sărăciei, prea strâmtă pentru a observa cine sunteţi? Vă simţiţi înverşunaţi în lupta pentru a obţine mai mulţi bani? Sunteţi obosiţi şi epuizaţi de o viaţă mizerabilă? Sau sunteţi doar singuri, deprimaţi şi trişti? Nu aşa ar trebui să arate viaţa, nu? Sunteţi convinşi de faptul că viaţa voastră ar fi mai bună dacă aţi avea mai mulţi bani, o slujbă mai bună, o casă mai mare, un corp supraponderal şi un suflet subnutrit? Sunteţi mulţumiţi că faceţi parte din turmă? Sunteţi fericiţi cu alegerile pe care le-aţi făcut în viaţă?
RăspundețiȘtergereOamenii au construit corporaţii dar acestea au devenit mai importante decât oamenii. Vă place să fiţi un dinte care se angrenează în marile roţi ale progresului? Este acest lucru cu adevărat satisfăcător? Toate marile civilizaţii ale trecutului zac în ruine. Credeţi că cea a noastră va fi altfel? Este oare ceva în natura noastră pe care materialismul civilizaţiei moderne nu a reuşit să-l hrănească? V-aţi simţit vreodată captivi într-o lume a hazardului? V-aţi simţit captivi într-o închisoare fără ziduri, un lagăr de puşcăriaşi fără garduri? Chiar credeţi că maşinile tot mai rapide pe care vi le cumpăraţi vă ajută să călătoriţi tot mai repede? Dar cât de mult aşteptaţi în trafic? Societatea vrea viteză: fă mai mult cu resurse tot mai puţine ! Hai, nu te lăsa ! Hrăneşte apetitul nesăţios al Lăcomiei şi Profitului mondial ! Sacrifică-te pe Altarul Progresului Materialist! Fă aceasta în fiecare zi a vieţii tale, în cutiile şi încăperile tot mai strâmte care te conduc în Lumea de Nicăieri. Geamurile lustruite ale acestora îţi reflectă alienarea şi durerea inexprimată. Hmmm…. Întotdeauna în turmă dar de fiecare dată singuri. Sunteţi mânaţi precum vitele prin tuneluri subterane în aşteptarea unui viitor ce nu va veni niciodată. Oare cum vi se pare această poveste?” (extras din prolog la conferinţa „Singularitatea în Matrice” de David Bruce Hughes)