marți, 12 ianuarie 2021

Nu sunt împotriva vaccinurilor. Nu sunt pentru vaccinuri. NU LE ACCEPT.

 



Nu sunt împotriva vaccinurilor. Nu sunt pentru vaccinuri. NU LE ACCEPT.



Am fost întrebat deseori care e poziția mea în privința vaccinurilor și am spus că nu cunosc prea multe detalii, dar că eu nu aș adăuga alte vaccinuri în afara celor la care am fost obligat în timpul copilăriei. Cum nu aveam un copil la vârsta vaccinării, nu m-a interesat subiectul, mai ales că e unul controversat. Știu bine ce imagine au „antivaxerii” și nu aveam nevoie de mai multă dramă în afara celei de după renunțarea mea la veganism.


Dar acum subiectul a revenit în atenția mea, când se zvonește că doar cetățenii cuminți, cu vaccinurile la zi, cu pașapoarte de sănătate, vor avea permisiunea să călătorească, să asiste la evenimente care presupun o mulțime de oameni adunată într-un loc.


După ce mi-am făcut documentarea, poziția mea e următoarea:

Nu sunt împotriva vaccinurilor

Nu sunt pentru vaccinuri

NU LE ACCEPT


Care e diferența? Nu sunt pentru vaccinuri, adică nu voi căuta să mi le fac. Nu sunt împotriva vaccinurilor, adică nu le voi refuza, dar înainte să fiu obligat să-mi fac vaccin, voi spune că nu îl accept și voi pune 100 de întrebări:

* Este acest vaccin aprobat de Ministerul Sănătății și de OMS?

* Unde este acel raport despre siguranța vaccinului, aș dori să-l citesc înainte.

* A fost testat corespunzător acest vaccin? Pe ce perioadă?

* Care au fost efectele adverse?

* Care este modul în care acționează?

* Care sunt tipurile de alergii posibile pe care substanța le poate declanșa în organism?

* Conține antigeni din lapte, ouă sau gelatină? Că știu că multe vaccinuri conțin așa ceva… Dacă zic da, atunci: Astfel de antigeni au fost folosiți pentru a produce alergii în animale și ar fi ciudat dacă oamenii nu ar reacționa la fel.

* Au fost oameni care au paralizat în urma administrării?

* Au fost oameni cu membre paralizate în urma administrării?

* Au fost oameni care au murit în urma administrării?

* Au fost oameni care au murit la mai mult de 16 zile în urma administrării? (știu că nu mai sunt trecuți ca un deces cauzat de vaccin, dar totuși aș vrea să știu).

* Ce părere aveți despre studiul din 1998 din New York care arată că inflamația musculară produsă de vaccin facilitează intrarea virusului în măduva spinării.

* Conține substanțe accidentale ce dau reacții autoimune nestudiate?

* Conține mercur? (după ce răspund că mercurul a fost scos din vaccinuri în 2001 întreb:) mai există și alte substanțe în vaccinuri cu corelații puternice cu autismul?

* Dacă mercurul nu e ok, cum de e aluminiul ok?

* Este purificat? (dacă răspund da): atunci înseamnă că n-are niciun efect în imunizare.

* Seringa pe care o folosiți este acceptată ca sigură?

* Sigur ambalajul ei nu a fost rupt înainte?

* Dacă vaccinul nu a produs umflături, febră, șoc anafilactic, paralizie sau moarte în teste, e suficient pentru a-l considera sigur?


Acesta nu este un sfat legal pe care vi-l dau, dar aveți dreptul să puneți toate aceste întrebări, care pot fi interminabile. Repet. Nu sunteți împotriva vaccinului. Sunteți siguri că e foarte sănătos, dar nu-l acceptați pentru că aveți niște temeri.


Apartenența la o organizație vă poate oferi imunitate legală. Eu am o organizație non profit și studiez o metodă legală prin care pot modifica actul constitutiv și scopul organizației, prin care sănătatea membrilor să fie protejată de către organizație. O organizație non profit este ca un mini-stat în interiorul statului, iar actul constitutiv este constituția „statului”. Odată ce vaccinul nu e acceptat, oamenii legii pot fi trimiși să discute cu avocații asociației, iar asociația poate fi dată în judecată, iar speța rezolvată în instanță. Acolo se poate discuta pe larg despre cât de sigure sunt vaccinurile și de ce ar trebui membrii organizației să fie obligați să se vaccineze.


Dacă ești un simplu cetățean, oamenii legii vin să te vaccineze obligatoriu, iar tu spui că ești împotrivă și refuzi, vor lua notă, iar data următoare vor veni cu poliția. Dacă în schimb spui că dorești să faci vaccinul, dar ai câteva întrebări, iar dacă nu ești lămurit suficient, ești membru într-o organizație care te protejează, cu care ei trebuie să discute, atunci nu vei fi obligat.


Lasă un comentariu „interesat”, dacă ai fi interesat să intri în proiectul meu care informează oamenii cum să se protejeze împotriva obligativității injectării în organism a unor substanțe testate prea puțin.


a scris pe reteaua de socializare facebook Călin Cifer



----------//----------


Documentar german: NOI NU VACCINAM

----------//----------


medicul Anca Nitulescu se opune vaccinarii obligatorii




----------//----------



Marturia unui avocat roman despre vaccinarea fiicei sale


----------//----------



Mircea Puscasu - despre 'Legea obligativitatii vaccinurilor'

https://emateodora.blogspot.com/2019/04/mircea-puscasu-despre-legea.html



----------//----------



----------//----------




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu