„Omul este o entitate alcătuită din mai multe componente. Atunci când doarme, în pat se odihnesc numai trupul fizic şi cel eteric. Trupul astral şi Eul se separă de componentele inferioare şi se înalţă în lumea spirituală. În ele pătrund puteri mai grandioase decât cele primite în timpul zilei de la Soare şi de la Lună.
Deoarece trupul astral este cuprins în substanţa mult mai puţin densă a lumii astrale, lumea stelară îl poate influenţa mai puternic. Aşa cum în stare de veghe acţionează forţe fizice asupra trupului fizic, tot aşa acţionează lumea stelară mai apropiată şi mai depărtată asupra trupului astral, căci omul este născut din Cosmos, din acelaşi spirit Universal ca şi spaţiul stelar.
Dacă privim în felul acesta înspre Soare, Lună şi stele, putem înţelege ce fel de puteri acţionează acolo şi învăţăm să descoperim elementul spiritual din Univers. Nu vom avea presimţirea unui Dumnezeu cosmic asemănător omului, ci vom presimţi puterile spirituale de dincolo de nebuloasa cosmică şi abia atunci vom înţelege cum s-au format lumile. Dincolo de puterile active, începem să vieţuim puterile entităţilor conducătoare.”
Rudolf Steiner – Cunoasterea Sufletului si a Spiritului
< … >
In timpul somnului de fapt mergem sa ne upgradam, mai luam o gura de oxigen de la Sursa, si asta face ca structurile noastre subtile, psihice, spirituale sa fie modelate in timp ce corpul fizic este inca pe Planeta… Si trebuie sa avem incredere in proces, trebuie sa vedem procesul ca intamplandu-se spre insanatosirea si iluminarea, daca vrei, a mea, a ta, a noastra a tuturor…
Apoi, revenind peste zi, in viata noastra de zi cu zi, in societatea cu tot ceea ce se intampla in ea – scoala, serviciu, medii sociale, etc. – ce a devenit un fel de batalie, de conflicte, de tensiuni si de dizarmonie, avem un evantai de posibilitati de a fi si de a ne manifesta.
Insa este important sa nu ne lasam pacaliti de ce se intampla in societatea de consum si sa ne traim viata cu un pic mai multa claritate.
Chiar daca nu traim la nivelul cel mai inalt al constiintei si al sinelui tot timpul, nu suntem conectati acolo, nu suntem zen tot timpul, nu ne-am iluminat, este important sa intelegem ca avem mai multe instante sau structuri care ne compun fiinta si ca depinde de launtrul nostru, al fiecaruia in parte, cum ni le aliniem: personalitatea (egoul), inima (emotiile, sensibilitatile, presentimentele, intuitiile, dorul), mintea (perceptiile, convingerile, scopurile), sufletul (memoria psiho-energetica a fiintei umane, amintirea experientelor de-a lungul vietilor), spiritul (sinele, divinul launtic, partea cea mai desteapta din noi).
In viata noastra de zi cu zi, putem functiona decuplati de unele instante ale noastre sau putem sa le „legam” gasindu-ne unitatea si atunci egoul va fi expresia spiritului, lansadu-se inspirat in actiunile cotidiene de divinul launtric.
Nu este doar o poveste, este un fapt pentru toti cei care lucreaza cu ei insisi constienti in acest sens. Si eu zic ca e bine sa ne ocupam de spiritualitate. Stiintific, daca se poate. Pana atunci, sa o traim! : )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu